Translate

English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

Archive for aprilie 2012

„Drumul spre Emaus”


.


The Lord's Prayer by Piano Instrumental on Grooveshark


       „ Iată, astăzi este a treia zi după răstignirea și moartea Învățătorului nostru, Isus din Nazaret, iar Paștele este pe sfârșit. Cred că voi lua pe Cleopa și voi pleca spre Emaus… Merg să îl caut.
Emaus este departe, aproximativ 60 de stadii de Ierusalim. De aceea am nevoie de  prietenul meu, Cleopa, să mă însoțească. Vom merge împreuna.
Iată că în timpul călătoriei, deja când am parcurs o distanță destul de mare din drum, am întâlnit un străin, dar eu nu l-am băgat în seamă o bucată bună de timp… Până când a început să ne întrebe despre ce vorbeam eu cu Cleopa. Vorbeam despre evenimentele petrecute în Ierusalim cu 3 zile în urmă, cum că Isus din Nazaret a fost osândit și răstignit, chiar dacă era un mare prooroc cu putere dată din partea lui Dumnezeu, și cu învățături care asculta mult norod. În momentul  acela Cleopa s-a întors, m-am întors și eu întristat și ne uitam la strainul care ne însoțea… Nu cunoștea cele petrecute, spuneam eu, iar Cleopa a început să îi spună despre aceste evenimente : „ Isus a fost un mare prooroc, un bun învățător, milos și sfânt, care vorbea doar despre Dumnezeu, cu cuvinte care aveau putere în învățătură. Tot norodul Îl iubea, dar cei mai de seamă cărturari și preoți, au displăcut aceste lucruri, le era frică de acest Isus din Nazaret care făcea semne și minuni în Ierusalim și oriunde mergea. Chiar și așa, cu atâta putere ce avea, tot a acceptat voia lui Dumnezeu… a murit răstignit pe o cruce de lemn, între tâlhari, iar în locul Lui a fost eliberat Baraba, cel dintâi tâlhar în Ierusalim. Dar norodul nu știa ce avea să facă. Iar apoi, în ziua aceea, a fost deja judecat și condamnat la moarte, totul s-a petrecut atât de repede… Isus a fost răstignit, a murit iar apoi a fost îngropat în mormântul lui Iosif din Arimatea. De atunci numai plâns și durere este între ucenicii lui, mama lui și tot norodul care îl urma… Dar iată că astăzi, după trei zile au venit la noi femeile care dis de dimineață au mers la mormânt și nu au găsit pe Domnul acolo, era gol mormântul, la fel ne-au spus și ucenicii care au mers să vadă acest lucru. Spuneau că au văzut și vedenii cu îngeri, care le spuneau că Isus cel răstignit nu este mort, ci viu.” Și eu credeam că Isus va izbăvi Israel, dar s-au întâmplat toate acestea la Ierusalim…acum nu mai știu ce să cred, nu mai știu dacă totul a fost așa cum trebuia…
Străinul la auzul acestor lucruri, nu s-a surprins, iar fața lui nu avea nici o expresie de mirare, a început totuș să ne vorbească din Scripturi, despre acest Isus din Nazaret. Spunea că toate aceste lucruri aveau să se întâmple pentru a se împlini toată Scriptura, iar voia lui Dumnezeu trebuia să meargă până la bun sfârșit. M-ă uimeam de la cele auzite, iar pieptul îmi ardea, simțeam că inima îmi crapă, pentru că acest străin avea învățături bune, cunoștea Scripturile, parcă îl cunoștea pe Isus. Dar totuș am continuat drumul cu acest străin. „Uite străine, acolo este Emaus, acolo mergem noi, spunea Cleopa. Nu vrei să rămâi cu noi? Este spre seară iar ziua aproape că a trecut.” Străinul a acceptat și a rămas cu noi la masă. Acolo s-a petrecut un lucru minunat… străinul, care ne-a însoțit, a luat și a binecuvântat masa care am pregătit noi acolo, iar în momentele acelea mi s-au deschis ochii și mi-am dat seama ca este Isus, învățătorul nostru iubit, Domnul nostru! Dar pe când îl căutam eu, El era de negăsit. Iar atunci mi-am dat seama că pe tot drumul care am parcurs în aceea zi, El a fost alături de mine! Așa se explică de ce îmi bătea așa tare inima în prezența Lui. Hristos este viu, a înviat Isus din morți! Răspândiți toți această veste!”

„Isus, un om fără pată, un Dumnezeu prea milos pentru mine un păcătos.”


.

Via Dolorosa by Christopher Rogers on Grooveshark

Mă simt responsabil pentru coborârea lui Isus pe acest pământ, mă simt responsabil pentru fiecare ocară, bătaie și tortură care A trecut. Mă simt responsabil pentru moartea Sa. Mă simt responsabil pentru tot chinul Său... Nu pot pricepe iubirea Sa, nu pot pricepe mila care a putut să aibă față de mine... un păcătos... Mă simt apăsat de o durere și de o greutate uneori, pentru că știu că din cauza mea a murit pe o cruce rece, în dureri și chin de moarte... cu piroane în mâini și picioare, meritam eu atât oare? Este prea mult pentru mine, prea mare preț a plătit pentru un nimic. Nu sunt nimic fără Isus, sunt un dezastru fără Harul Lui. Oare de ce atâta iubire? Sunt eu cineva care merită atâta iubire? Încât să ducă El o cruce atât de grea, atât de mare suferință să rabde în locul meu? Am atâtea întrebări care poate nu voi primi un răspuns de la oameni, dar eu voi afla acolo sus... pentru că El a murit și a înviat pentru ca eu, un simplu om, un păcătos, să mă pot pocăi și să mă împac cu Tatăl. Așa voi ajunge sus, lângă al meu salvator, care pentru păcatele mele și ale tale a murit. Un mântuitor care acum este mijlocitor între noi și Tatăl. El se mai roagă pentru milă înaintea Tatălui. Mulțumesc Isuse că ai venit pe pământ și ai trăit în sfințenie și smerenie, ai murit în chin amar, și ai înviat în slavă în a treia zi, pentru ca eu să te cunosc astăzi! Mă rog și pentru orice suflet care mă înconjoară, pentru prieteni, verișori și familie care încă nu au cunoscut bucuria aceasta de a te avea ca mântuitor în viața lor. Căci alături de Tine sunt cel mai fericit și împlinit om de pe pământ, sunt cel mai bucuros pentru că în Tine am găsit eliberarea și calea dreaptă care duce la cer! Prin Tine eu înaintez în viața aceasta, și încerc să mă lupt pentru supraviețuirea mea în această lume prin Duhul Tău cel Sfânt să nu mai păcătuiesc împotriva Ta! Mulțumesc că Tu mă asculți, iar la timpul potrivit tu lucrezi în mod atât de minunat în viața mea... Hristos a înviat!

„Așa știu eu, tu cum crezi?”


.

My God is an awesome God by Michael W. Smith on Grooveshark
Mă gândeam zilele acestea, cum că : uneori cerem putere și înțelepciune, izbăvire de planurile vrășmașului, iertare și binecuvântare din partea Domnului.  Nu este ceva greșit, este ceva chiar foarte bun! Dar mă gândeam adesea, că Dumnezeu a trimis aici pe pământ pe Fiul Său, să moară pentru ale noastre păcate… nu ar trebui de fapt să mulțumim noi mai mult? Nu ar trebui să realizăm de fapt că noi suntem datori Lui, și nu El nouă?
    Este greu să mulțumești în anumite situații, să fi mulțumit când treci prin încercări. Dar nu despre mulțumire vreau să spun aici, vreau să spun despre rugăciunile noastre. Trebuie să știm că avem nevoie de putere în anumite situații ca sa nu ajungem să păcătuim înaintea Domnului, dar pe lângă putere trebuie să așteptăm în tăcere. Domnul răspunde prin „Da”, „Nu încă” , „Am ceva mai bun pentru tine.” Dar ca să putem înțelege aceste răspunsuri avem nevoie de înțelepciune, aceasta putem să o dovedim, dar trebuie să citim Sfânta Scriptură, să învățăm de acolo. Vrem putere să nu cădem în păcat, cerem putere, dar trebuie să avem grijă noi ce facem, să veghem cu înțelepciune care am dovedit prin învățarea Cuvântului Domnului! Mai avem nevoie de sănătate și putere să trecem de necazuri, pentru noi sau cei din jurul nostru. Dumnezeu S-a gândit și la asta. A trimis pe Isus pe pământ pentru păcatele noastre, să moară, dar de atunci El a lucrat și în trupul oamenilor, căci erau vindecați tot felul de bolnavi și oameni cu necazuri mari! Așa că trebuie doar să credem, iar El va lucre la timpul potrivit, ales chiar de El! Pe lângă cereri trebuie să învățăm în rugăciunile noastre să mulțumim mai mult! Că Dumnezeu ne oferă mai mult decât avem nevoie! Se merită ca inima noastră să mulțumească atunci, căci ar trebui să fie mulțumită.
    Eu cred că din acestea, mulțumirea este cel mai important gând care nu trebuie să lipsească de la nici o rugăciune de a noastră!

„Nu mă părăsi, mai stai alături de mine, măcar acum!”


.

Paper Angels by Jimmy Wayne on Grooveshark


„O mamă nu e o persoană pe care sa te sprijini, ci o persoană care face sprijinul necesar.”
Cred că acesta ar fi un titlu pentru acest articol, dar mai sunt și altele, nu pot alege decât unul. Am vorbit cu o prietenă, știam că este adoptată, iar ziua de astăzi... a fost o zi foarte importanta pentru ea. Cel puțin așa a crezut, dar să zicem că nu erau toate precum își imagina. A mers să își cunoască familia biologică. Am vorbit cu ea, i-am cerut să îmi scrie ce a simțit, ce a petrecut în preajma acelor oameni. A fost de acord, deci aș vrea să vă împărtășesc sentimentul care am simțit și eu. Dar înainte de asta vă transmit sentimentele și emoțiile ei...
                Te-ai simțit vreodată ca și când ai fi în plus în propria-ți familie ? Eu am simțit asta... astăzi... am simțit-o până în adâncul inimii. E un fel de săgeată ce te lovește și te străpunge... Astăzi 11.14.2012, mi-am întâlnit familia, pentru prima oară,emoțiile de dinainte au fost cutremurătoare .. mi-am imaginat că.. o să îmi întâlnesc mama și surorile și o să fim din nou o familie, că o să ne luăm în brațe și nu ne vom mai despărți vreodată. Visee… nu a fost așa. Pur și simplu mă simțeam în plus! Ei erau reci, distanți... acum înțeleg că e prima oara când neam întâlnit... dar totuși, sângele apă nu se face! Tot o familie suntem, că ei vor sau nu... să revenim la subiect! Simțeam că trebuie să le spun tot ce am pe suflet, să mă descarc, să le reproșez totul, și totodată nimic… Am preferat să mă abțin , am spus că le-aș face rău, dar ei s-au gândit vreodată că îmi fac mie rău? Nu! N-a făcut-o niciodată nimeni. Dar după ziua de astăzi , am realizat: Părinți nu sunt cei care te nasc și teoretic ,, te arunca’’, părinți sunt cei care stau lângă tine când ești bolnav, noapte și zi, te stresează, te sună tot timpul... Dar până la urmă asta înseamnă familie : iubire, respect, înseamnă sa iți pese de binele celuilalt.”
                Sincer, eu am simțit o mare supărare pentru fata aceasta, nu am trecut prin această situație, dar pot înțelege că este enormă durerea pentru un singur om. Eu mă rog pentru sufletul ei, mai ales acum că este în această situație. Vă chem și pe voi, rugați-vă pentru acești oameni! Pentru ei uneori nici familia nu le este bine pusă la dispoziție de viața lor.  Sprijiniți copii aceștia, ei sunt viitorul nostru, ei au puterea să facă o schimbare care noi nu am face. Ei sunt oameni, oameni cu suflet și sentimente! Vor dragoste, nu milă. Vor respect, înțelegere și prietenie. Nu putem să le oferim aceste lucruri? Mai ales vine vorba de acele persoane sau ființe umane, că părinți nu îi pot determina să fie, acele persoane ar trebui măcar să încerce să le dea impresia ca este copilul lor. Nu să îi primească cu așa răceală... Rugați-vă pentru acei oameni. Rugați-vă pentru acești copilași!

„Ce este dragostea?” Partea C.


.

Only Grace by Deleted Scenes on Grooveshark

Partea C.
        „nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,” (1 Corinteni 13:5) Și aici, tot puteți observa ca este tot un fel de jerfă, pentru că sunt multe persoane care au aceste „defecte” și atunci când iubesc cu adevărat o persoană, le jerfesc, pentru a nu suferi persoana cealaltă. „nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,” (1 Corinteni 13:6) Dragostea este plină de bunătate, deci nu poate să facă răul.  Și cea mai grea, parcă jerfă pentru uni, sau majoritatea oamenilor, este aceasta : „acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” Dragostea iartă fără condiții, acoperă orice greșeală, uită orice lucru urât sau faptă greșită. Este foarte greu să ierți, dar și mai greu să suferi din cauză că nu ești iertat. Pentru cei care simt aceasta, sigur știu să prețuiască pe cei care îi iubesc, nu le vor răul, iar când greșesc, le pare foarte rău de greșeala făcută și caută rezolvarea ei în pace. Asta când este și posibilitate, nu puteți cere imposibilul! Dar eu mă gândeam la aceste lucruri, pentru că acest fenomen de dragoste, iubire, începe și dispare încet din inimile oamenilor. Nu mai sunt oameni care să aprecieze adevărata dragoste, pierd calitățile care are dragostea. Eu îmi doresc ca toți să aveți aceste calități, toți să puteți iubi, așa cum și Isus a iubit pe toți oameni. Pe cel de lângă tine să îl iubești ca pe tine însuți, dar nu doar pe cei care te iubesc, trebuie să reușești să iubești și pe cei care caută răul tău. Atunci vei reuși să îl schimbi, dar te previn, este foarte greu! Dar încearcă!


[Partea B.]                                                                                                                                   [Partea A.]

„Ce este dragostea?” (partea B.)


.


Relaxing Music by Piano on Grooveshark

Partea B.
Isus, știa ce îl așteaptă, deja simțea durerea înainte să înceapă procesul crucificări Lui. „Apoi s-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, și a început să Se roage, zicând : „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta dela Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Ioan 22:41-42) Dar tot nu s-a oprit, știa de ce a venit pe pământ, El ne-a iubit atât de mult, că nu a dat înapoi pentru nici un motiv, nici când durerile au fost atât de mari nu a dat înapoi. Eu prin aceste puține exemple, vă spun că Isus ne-a iubit atât de mult că a continuat, a dus crucea până la Via Dolorosa unde a fost crucificat. La baza dragostei este JERFA, prin ce am spus mai sus vă demonstrez ce jerfă a făcut pentru noi Isus! Pe lângă jerfă dragostea are capacitatea de a răbda enorm „Dragostea este îndelung răbdătoare...”(1 Corinteni 13:4 prima parte a versetului). Și asta este o jerfă mare, chiar dacă nu înțelegeți că este așa. „...este plină de bunătate : dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie” (1 Corinteni 13:4 partea a doua a versetului), deci tot de jerfă ține și aici, trebuie ca mândria să moară, deci jerfă, nu se gândește la rău, uneori e greu să faci asta, și tot jerfă trebuie să faci. Să „omori” gândurile și faptele tale rele. 

[Partea A].                                                                                                                                [Partea C.]

„ Ce este dragostea?”


.

Celtic Flute by Brad White on Grooveshark

              Partea A.
     Mă gândeam la faptul că Dumnezeu ne-a iubit așa de mult de a trimis pe singurul Lui Fiu, din cer, din slava,  să moară pentru ale noastre păcate „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”(Ioan 3:16) . Probabil o mare parte de oameni au simțit povara păcatului, o durere parcă din ce în ce mai puternică, un gol care nu poate fi umplut, deznădejdea se observă des în aceste situații. Dacă Duhul Domnului este în tine, atunci sigur ai simțit asta. Dar gândește-te la Domnul Isus, era nevoit să sufere nu pentru păcatul Lui, căci era sfânt, ci pentru păcatul ÎNTREGI LUMII. Dacă pentru noi, este greu să ducem o povară pentru păcatele noastre, oare pentru El... cât de greu a fost?  „A ajuns într-un chin ca de moarte, și a început să Se roage  și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” (Luca 22:44) Oamenii de știință au descoperit că această reacție a trupului este posibilă, dar numai în cazul depuneri unui efort extrem de intens, care activează câteva molecule din piele, care de fapt se sparg și începe să dea sângele în loc de transpirație. Deci cu cât chin a venit să moare pentru ale noastre păcate Isus, singurul Fiu a lui Dumnezeu. Prin aceasta, cred că înțelegi cât te-a iubit Dumnezeu!



„Am cerut putere si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic ”


.

sad romance by violin on Grooveshark


         Nu ai simțit uneori că, sunt lucruri în viață care te sufocă? Nu ai simțit că îți pierzi puterile pe zi ce trece, încercând să ieși din acele probleme  sufocante? Simți totuși că totul este pierdut chiar dacă tu dai totul, vezi ca și cum se prăbușește totul sub picioarele tale, iar tot ce ai zidit se dărâmă în fața ochilor tăi. Ai pierdut o relație cu iubitul tău, s-a despărțit prietena ta de tine? Nu trebuie în primul rând să te sperii. Chiar dacă lucrurile par că nu au nici o scăpare, că totul ajunge la un sfârșit de drum. Sincer, am trecut prin situații ca acestea, dar știi ce? Ai nevoie doar de puțin timp. Dar nu orice fel de timp, pentru că timpul este prețios, trece repede și nu așteaptă pe nimeni, ai nevoie de un timp cu tine însuți. Ai nevoie de un timp de liniște, ai nevoie de o scăpare, undeva departe de lucrurile care te fac să te simți că viața nu are sens.  Lucrul care poți face este chiar simplu... eliberează-ți mintea de toate. Poate pare greu pentru unii, poate chiar imposibil pentru alții, dar nu este așa. Poți încerca să îți pui în program totuși și un timp de relaxare. Unii cred că acesta este un fel de lașitate, că fug de probleme, dar nu este om laș acela care știe să aprecieze timpul care are să mai trăiască pe acest pământ trecător. Alți cred că dacă se luptă cu acele probleme, crize sau chestiuni negative - care înnegresc „pânza” albă care desenează viața lor – pot să iese învingători și să se bucure de victorie. Dar sunt chiar puțini care pot face asta, dacă ești unul dintre acești oameni, vreau sa te felicit că prin asta dovedești că ești puternic și hotărât. Ești unic. 
          Dar dacă nu ești genul acesta de caracter dinamic, atunci sigur ești ca și mine. Eu am trecut prin câteva situații, am înțeles că dacă mă lupt contra acelor „valuri” care năvălesc asupra mea cu putere, și sunt aspre consecințele, dor sau te fac chiar să suferi îndelungat. Deci, eu folosesc tactica numită „Ignoranță”, poate pentru unii pare ceva rău, nepoliticos sau ceva ce nu face un om educat. Nu dragule, „ignoranța” mă ajută să combat problemele care apar în viață. Practic dau „foc la ploaie”, nu este logic, dar pentru mine o furtună nu pot să o înving cu o furtună, am nevoie de ceva ce are mai mare putere. În cazul acesta, focul sunt eu, ploaia este problema. Atunci când m-am luptat contra ei, m-a stins tot mai tare, pentru că apa stinge focul. Putem compara și așa: te zbați în ocean cu toată puterea care o ai, să bați valurile mari care te scufundă. Dar încearcă să nu te lupți, încearcă să te oprești, să aștepți ca valurile să te conducă la mal. Vei vedea că este mai ușor uneori să te oprești. Nu înseamnă că la orice problemă te lași dus de val. NU! Spun asta pentru problemele care chiar trebuie combătute în așa fel ca să te lase în pace. Sunt probleme care cu cât insiști mai tare, cu atât te „scufundă” mai tare. Așteaptă, dă-ți, ție însuți timp... timp liber. Liniștește-ți sufletul de negativele vieții. Mergi într-un loc departe de oameni, singur tu cu tine... spune minții tale „Astăzi vreau să te golesc de toate. Vreau ca aici unde sunt să arunc totul și să îl îngrop.” Nu vei fi laș, nu vei fugi de nici o problemă. Dacă vezi că nu merge odată, sau dacă vezi că nu ai reușit până acum, înseamnă că încă nu ai reușit să te oprești din lupta cu valurile, încă mai încerci să învingi ploaia. Dacă ai putere, te încurajez să continui, asta doar dacă chiar poți învinge problemele tale. Altfel, poți să aștepți. Va trece. Nu îți pierde viața trăind în trecut, sau îngrijorându-te pentru viitor. Îți vei irosi prezentul. Trecutul este istorie, dar trebuie să învățăm din el... prezentul încă nu a trecut, luptă să îți clădești un viitor fericit. Asta depinde de tine!

Persoane interesate