Translate

English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

Archive for mai 2012

„I love you!”


.


                Uneori  chiar stau pe gânduri, știu că sunt binecuvântat, știu că Dumnezeu mă iubește enorm, pentru că sunt copilul Său!  Dar mai mult ca atât, Dumnezeu a făcut pe Adam, dar ca să nu îl lase singur i-a pus un ajutor considerabil alături de el : Eva. De când am aflat despre asta (de mic copil am citit în Biblie despre aceasta), mi s-a sporit ideea și dorința de a avea și eu un așa ajutor. La tot ce vreau să realizez, ea să îmi fie alături. Tot ce mă doare să îi spun, și pur și simplu să mă înțeleagă! Când mă bucur ea să se bucure! Când am nevoie de sprijin sau încurajare, ea să fie prima care o va face din dragoste. Dar chiar și în momente care nu mă înțelege, să fie alături de mine. Tot am căutat, am căutat și m-am dezamăgit... căci în lumea asta parcă dispar oameni care chiar știu ce înseamnă respect și emoție... nu mai știe nimeni că oameni nu sunt obiecte care nu au sentimente? Căci un singur cuvânt e îndeajuns să „ucidă” (dar să nu continui căci aceasta este altă temă).  Dar să revin la faptul că sunt binecuvântat enorm de Domnul Dumnezeul meu... Am ajuns la o vârstă care am început să fac diferența între sentimentele mele, poate nu chiar definitiv dar totuși considerabil pentru a îmi da seama singur de ce simt. Am început să simt iubire față de persoane fel de fel... dar tot am cautat undeva o iubire diferită... o iubire specială față de ce am mai simțit și ce mi s-a reflectat de la alții. Ciudat că oricât am căutat nu am găsit... până ce am cunoscut o fată... poate chiar din greșeală, căci sigur nu aveam intenția de a o cunoaște... am început să vorbim simplu... încă mai țin minte că am început să vorbim la ziua de naștere a unei prietene, după aceea am făcut schimb de numere. Dimineață.... după ce m-am trezit, am auzit telefonul sunând. Ce să văd, era fata aceea... am răspuns cu mari emoții la început, dar am continuat să vorbesc... Atunci, am început să simt parcă ceva ca si cum aș avea fluturași și pene în stomac... Dar cu vremea, încet, încet, am început să vorbim mai mult, și mai mult... până într-o zi când mi-am făcut curaj... „Vrei să fim împreună?” Întrebarea mea... cu așa mari emoții am așteptat puțin, și am spus: „Mi-ar plăcea să fim împreună că suntem într-o situație care avem nevoie de sprijin reciproc” (aici este legată altă poveste). Ea a spus că are nevoie de timp, i-am acordat timp să se gândească... după trei zile s-a hotărât să răspundă cu siguranță... „DA!”. Era momentul care am fost cel mai fericit om de pe pământ!Au trecut totuși doi ani. De atunci am trecut prin multe! Am învățat că într-o relație ca asta trebuie să îl pun pe Isus pe primul loc, să pot avea un model de construcție a relației. El îmi clădește temelia relației, El îmi scutură praful care se pune pe pietrele tari care am pus până acum pe temelia Lui. El îmi spune ce are nevoie ea, cum să îi fiu alături. Și, DA! DA, sunt foarte binecuvântat de Dumnezeu, chiar nu am meritat așa un înger păzitor, care prin el să mă întărească în toate, mai ales în credință! Cu ea am ajuns la multe puncte dificile, dar am avut cu atât mai mari fericiri după aceea. Ceea ce face relația mai puternică prin puterea Domnului! Nu am meritat așa un suflet să îmi fie alături! De când am înțeles că trebuie implicat Dumnezeu în această relație mă tot rog pentru viitorul nostru! Poate e puțin devreme spun unii, dar eu cred că Dumnezeu ne-a pus aici, acum ca să ne clădim un viitor alături de El! El ne prelucrează așa cum crede! Mulțumesc Domnului că mi-a trimis un înger frumos, înțelegător și mai ales iubitor, să mă sprijine, să mă ajute.... SĂ MĂ IUBEASCĂ! Pot spune doar că TE IUBESC îngerașul meu! Domnul să te binecuvânteze, și la fel să facă cu relația noastră! (Acest articol a fost în mare parte o dedicație personală pentru persoana care m-a binecuvântat Dumnezeu să iubesc)

„Nu mai rezist...”


.



Uneori, îmi deschid ochii noaptea și mă gândesc... „Oare, voi mai putea să mă ridic din pat dimineața care urmează?” Chiar dacă reușesc să mă ridic în picioare, nu pot înțelege de fapt, de ce oare trebuie să umblu pe lângă oameni care nu mă înțeleg? Oameni care singurul lucru care le pasă este banul și tot ce derivă de la acesta... Chiar, va-ți gândit că știința susține evoluția, dar ne plasează doar o ideologie paranoică. Hyperbolic sau nu, eu văd o involuție, nu se vede evoluția care spune politica noastră de oameni fără conștiință... Nu vezi că ești înconjurat de oameni-roboți? Le dai o comandă, iar ei fac totul să o ducă la realizare. Sau, chiar mai rău de atât, nici nu se chinuie să te asculte. Nu mai face nimic nimeni fără să câștige ceva, parcă totul este pe alb și negru. Nu pot să schimb singur lumea, dar măcar îmi dau seama că nu merge bine și încerc să schimb pe cel de lângă mine sau să îl iau după mine! Viața este un test, care dacă faci alegeri potrivite ajungi la rezultate bune...dar când ai pe cineva să te tragă în jos, sau să îți dea răspunsuri greșite la întrebări înțelepte, atunci toți mergem spre o degradare morală de proporții... Încerc să fiu diferit, vă că se prăbușește lumea, dar nu pot singur să o ridic... Treziți-vă din somnul acesta care duce spre pierzare...

„Isuse! Nu vreau să te pierd!”


.

                „Uite, aici e loc închis. Nu sunt ferestre descoperite să mă vadă!” Ușa e încuiată, iar în cameră nu se aude nici un zgomot… întunericul domină în încăperea. „Totul este perfect! Și acum să începem…” Spuse tânărul, care tot mai misterios devine pe zi ce trece. Oare ce începea el în încăperea aceea întunecoasă și bine încuiată? M-a făcut curios… Imagini curgeau ca râuri pe monitorul calculatorului… sunete din ce în ce mai puternice… și tânărul… tânărul era pe scaun și se uita, cu ușa încuiată și cu ferestrele închise. „Se aude un zgomot de pași… repede să închid fereastra de pe calculator și să descui ușa… iar pentru ferestre găsesc eu o scuză”, spusese tânărul îngrijorat de faptul că cineva se apropia de ușă. „Cine e acolo?”, a strigat spre ușă, „Eu!”, „Cine Eu?” spunea tânărul care era speriat, iar inima îi bătea puternic! „Eu sunt!”…
                Momente de tăcere au ținut tânărul nostru în suspans, „Nu te cunosc, spune numele tău”, „Sunt Acela care te-a văzut și cu ușa încuiată, cu ferestrele închise și pe întunericul acela care ai făptuit ce ai făptuit.” Tânărul căzuse pe genunchi… a început să plângă și să strige… „De ce sunt eu așa slab? De ce Doamne trebuie să te întristez atât de mult? Nu mai vreau să fiu așa, vreau să mă schimb într-un luptător mai puternic!”
                Din nou tăcere… pași se aud îndepărtând. Dar tânărul, descuie ușa, iasă afară și caută pe Isus. „Doamne!!! Nu mă părăsi, sunt păcătos! Am nevoie de Tine! Nu pot trăi aici în lumea aceasta plină de păcat singur!” Isus se întoarce, se uită în ochii lui, și îi spune: „Uite ce ai făcut! Ți-ai împietrit inima și m-ai bătut din nou piroane în mâinile Mele! Mă doare, știi asta? Mă doare nu din cauza piroanelor, ci din cauza căderii tale! Eu te vreau pentru Mine! Te iubesc! Dar acum luptă-te să ajungi la Mine!  Eu vreau luptători, nu lași! Te voi sprijini!” Tânărul cu ochii plini de lacrimi, gura tremurând spune: „Iartă-mă Isuse! Te iubesc, dar reușesc să cad și să te fac să suferi din nou și din nou! Da! Mă voi lupta!!!” …

„Cercetare și răbdare”


.

Piano by Yiruma on Grooveshark

                Uneori  ne rugăm pentru diferite cauze și așteptăm răspuns. Uneori acel răspuns întârzie să ajungă la noi. Dar știi de ce se întampla acest lucru? Pentru că noi nu merităm ca prin păcatele noastre să mai cerem orice Domnului. Pur și simplu nu merităm, nu avem nici o valoare fără Dumnezeu! Eu cel puțin am simțit că fără Dumnezeu nu pot realiza nimic! Deci dacă noi punem un zid de despărțire între noi și Dumnezeu din cauza păcatelor noastre, atunci cum ar putea Dumnezeu să ne răspundă fără ca noi să ne pocăim de ele? Este ca și cum eu cu tine, cel care citești acum, am zidit un zid imens, cat o clădire. Noi dacă strigăm ne auzim unul pe celălalt, corect? Da, așa este, dar nu ne putem ajuta dacă acel zid ne stă în cale. Deci atunci când vedem că răspunsul Domnului întârzie, nu trebuie să dăm vina pe nimeni, ci doar să ne cercetăm viața și să vedem dacă avem acel „Zid” de despărțire. Nu întotdeauna din cauza aceasta nu primim răspuns. Uneori nu suntem pregătiți pentru un răspuns. Deci avem nevoie de cercetare și răbdare!

Urmăriți prin E-mail

Persoane interesate