Uneori chiar stau pe gânduri, știu că sunt
binecuvântat, știu că Dumnezeu mă iubește enorm, pentru că sunt copilul
Său! Dar mai mult ca atât, Dumnezeu a
făcut pe Adam, dar ca să nu îl lase singur i-a pus un ajutor considerabil
alături de el : Eva. De când am aflat despre asta (de mic copil am citit în
Biblie despre aceasta), mi s-a sporit ideea și dorința de a avea și eu un așa
ajutor. La tot ce vreau să realizez, ea să îmi fie alături. Tot ce mă doare să
îi spun, și pur și simplu să mă înțeleagă! Când mă bucur ea să se bucure! Când
am nevoie de sprijin sau încurajare, ea să fie prima care o va face din
dragoste. Dar chiar și în momente care nu mă înțelege, să fie alături de mine.
Tot am căutat, am căutat și m-am dezamăgit... căci în lumea asta parcă dispar
oameni care chiar știu ce înseamnă respect și emoție... nu mai știe nimeni că
oameni nu sunt obiecte care nu au sentimente? Căci un singur cuvânt e îndeajuns
să „ucidă” (dar să nu continui căci aceasta este altă temă). Dar să revin la faptul că sunt binecuvântat
enorm de Domnul Dumnezeul meu... Am ajuns la o vârstă care am început să fac
diferența între sentimentele mele, poate nu chiar definitiv dar totuși
considerabil pentru a îmi da seama singur de ce simt. Am început să simt iubire
față de persoane fel de fel... dar tot am cautat undeva o iubire diferită... o
iubire specială față de ce am mai simțit și ce mi s-a reflectat de la alții.
Ciudat că oricât am căutat nu am găsit... până ce am cunoscut o fată... poate
chiar din greșeală, căci sigur nu aveam intenția de a o cunoaște... am început
să vorbim simplu... încă mai țin minte că am început să vorbim la ziua de
naștere a unei prietene, după aceea am făcut schimb de numere. Dimineață.... după
ce m-am trezit, am auzit telefonul sunând. Ce să văd, era fata aceea... am
răspuns cu mari emoții la început, dar am continuat să vorbesc... Atunci, am
început să simt parcă ceva ca si cum aș avea fluturași și pene în stomac... Dar
cu vremea, încet, încet, am început să vorbim mai mult, și mai mult... până
într-o zi când mi-am făcut curaj... „Vrei să fim împreună?” Întrebarea mea...
cu așa mari emoții am așteptat puțin, și am spus: „Mi-ar plăcea să fim împreună
că suntem într-o situație care avem nevoie de sprijin reciproc” (aici este
legată altă poveste). Ea a spus că are nevoie de timp, i-am acordat timp să se
gândească... după trei zile s-a hotărât să răspundă cu siguranță... „DA!”. Era
momentul care am fost cel mai fericit om de pe pământ!Au trecut totuși doi ani. De atunci am trecut prin
multe! Am învățat că într-o relație ca asta trebuie să îl pun pe Isus pe primul
loc, să pot avea un model de construcție a relației. El îmi clădește temelia
relației, El îmi scutură praful care se pune pe pietrele tari care am pus până
acum pe temelia Lui. El îmi spune ce are nevoie ea, cum să îi fiu alături. Și,
DA! DA, sunt foarte binecuvântat de Dumnezeu, chiar nu am meritat așa un înger
păzitor, care prin el să mă întărească în toate, mai ales în credință! Cu ea am
ajuns la multe puncte dificile, dar am avut cu atât mai mari fericiri după aceea.
Ceea ce face relația mai puternică prin puterea Domnului! Nu am meritat așa un
suflet să îmi fie alături! De când am înțeles că trebuie implicat Dumnezeu în
această relație mă tot rog pentru viitorul nostru! Poate e puțin devreme spun
unii, dar eu cred că Dumnezeu ne-a pus aici, acum ca să ne clădim un viitor
alături de El! El ne prelucrează așa cum crede! Mulțumesc Domnului că mi-a
trimis un înger frumos, înțelegător și mai ales iubitor, să mă sprijine, să mă
ajute.... SĂ MĂ IUBEASCĂ! Pot spune doar că TE IUBESC îngerașul meu! Domnul să
te binecuvânteze, și la fel să facă cu relația noastră! (Acest articol a fost
în mare parte o dedicație personală pentru persoana care m-a binecuvântat
Dumnezeu să iubesc)
Domnul să vă întărească şi să vă binecuvinteze! Dacă la temelia relaţiei este El, indiferent prin ce veţi trece împreună sau separat, veţi fi UNUL.
Nmai bine!